Spch.

... Nu există Nord sau Sud, Est sau Vest. Nu există alb sau negru. Cald sau rece. Nu există bine sau rău. Sau... nu ar trebui să mai existe.

Calea de mijloc este singura cale. Singura cale într-o lume, pentru o lume, aproape perfectă. Pentru că nu există perfect sau imperfect. Ceea ce există, însă, este orizontul. Calea spre o uniune comună, compactă, care să strângă totul în jurul ei. Calea de mijloc este singura care ne poate ţine, încă, în viaţă. Pe mine, pe tine, pe voi... pe noi. Într-o lume pe care ne-o dorim înapoi.

S-au făcut greşeli. Se fac greşeli şi se vor mai face. Avem de învăţat în fiecare clipă, în fiecare moment al existenţei noastre. Avem nevoie să fim înţelepţi şi să privim lumea prin ochii înţelegerii. Lumea pe care azi încă o mai vedem pretutindeni în jurul nostru; ar putea fi lumea care se va termina... sau doar o vagă amintire a unui trecut tenebros... sau nici măcar atât.

Trebuie să fim liberi. În trup şi suflet. Să fim liberi şi să acceptăm libertatea. Trebuie să ne păstrăm minţile deschise. Oriunde, oricum, pentru orice. Să ascultăm ceea ce ce ne spun urechile şi să lăsăm ochii să vadă. Să nu ne temem şi să nu distrugem ceea ce, încă, nu înţelegem. Să lăsăm aparenţele de-o parte.

Prejudecăţile sunt o amprentă a trecutului, o amprentă pe care avem datoria de a o da uitării...

Una dintre porunci

Porunca a 10 a: "Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău."

Spuneam că dacă mi s-ar permite o întrebare către Dumezeu aceasta ar fi "De ce?" De ce, de exemplu, să nu-mi doresc să am ceea ce aproapele meu are? De ce să aibă el şi eu nu? De ce nu aş avea dreptul de a câştiga acel ceva? De a lupta şi de a obţine, atâta timp cât acel ceva nu-i aparţine din naştere?

Mă întreb... este greşit să-mi doresc a avea ceea doar văd în altă parte? Este ăsta un pacat, să-mi doresc ceva ce nu-i al meu? Este un păcat curiozitatea de a cunoaşte fructul intrezis? Eva, probabil, ar răspunde că da...

Am, uneori, curiozităţi care nu-mi dau pace. Nici ziua, dar mai ales, nici noaptea. Sunt acele curiozităţi timide ce se transformă în banalităţi pentru unii şi vise pentru alţii.

Curioşii mor repede... dar trăiesc intens.

Idee

Lullaby

Sunt unele melodii care... sunt pur şi simplu...

Protest.

Nu-mi cereţi să fiu perfect! Nu sunt. Nu-mi cereţi să vă ascult mereu. Uneori nu-mi pot auzi nici măcar propriul glas.

Am greşelile mele, greşeli pe care le-am făcut singur şi greşeli pe care le urăsc. Şi da, le şi regret, deşi, spuneam că nu regret nimic din tot ceea ce am făcut. Ei bine, uite că acum regret. Azi, acum, regret. Mâinie... nu ştiu dacă voi mai regreta sau nu. Nu mă judecaţi pentru că-mi schimb impresiile şi părerile de moment. Principiile rămân aceleaşi.

Nu am judecat şi nu voi judeca pe nimeni pentru propriile fapte şi acţiuni. Pur şi simplu nu e treaba mea să fac asta. Şi, cred eu, nu ar trebui să fie nici a voastră. Suntem, cu toţii, liberi. Liberi să greşim, liberi să iubim, liberi să urâm, liberi să credem... sau nu. Renunţaţi la atitudinea superficială de a privi ironic, în batjocură, tot ceea ce voi numiţi a fi "inferior". Renunţaţi la râsul prost antrenat în oglindă şi la gesturile largi şi incomode chiar şi pentru voi. Lăsaţi "ochiul pentru alţii" să fie ceea ce trebuie să fie: ochiul pentru voi, ochii pentru voi.

Nu-mi cereţi să zâmbesc mai mult! Nu vreau să fiu fals. Şi lăsaţi-mi privirea în pace, e şi aşa destul de încărcată încât să mai ţină cont şi de voi, de cei ce doar privesc în jur. Lăsaţi imperfecţiunea să se manifeste liber, fiţi voi perfecţi...

Imre. Emeric.

Melodia este veche, eu am descoperit-o de curând.




Alta care-mi place... "Nebun de alb". Punct.

Arabii...

Despre ei se spune că au impresia că "tot ce li se întâmplă e din cauza americanilor". Eu spun doar că au unele dintre cele mai frumoase proverbe...


Gura calomniatorului este mai periculoasă decât gura ţevii de puşcă.

Aruncă noroi pe zid; dacă nu se lipeşte, va lăsa totuşi urme.

Un vânt favorabil nu poate forma un bun marinar.

Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi.

Pentru a-ţi realiza visele, trebuie mai întâi să te trezeşti.

Tu-mi pui jar în ureche şi tot tu spui: “Miroase a carne arsă”.

Leopardul nu salută gazela decât pentru a-i suge sângele.

Dacă vrei să ucizi un şarpe, taie-i capul.

Nu fi dulce ca să nu fii înghiţit, dar nici amar ca să fii aruncat din gură.

Cel mai mare duşman îţi este sufletul care sălăşluieşte între coastele tale.

Dacă ai reuşit să scapi de un leu nu încerca să-l vânezi.

Iubirea poate fi mare cât un munte sau subţire cât o aţă.

Nu sunt pierduţi banii care-ţi îmbogăţesc mintea.

Începutul focului e scânteia; începutul dragostei e privirea.

Vorbele blânde sunt cătuşe pentru inimi.

Am repezit securea asupra arborelui, iar el a zis: “Loveşte, coada securii e din mine!”

Dacă pretinde că e leu, de ce latră atâta?

A fost scuipat capul unui peşte şi el a spus: “Marea întreagă nu a putut să mă spele!”

Visele unei pisici sunt pline cu şoareci.

Cel ce ascultă pe la uşi riscă să audă ce nu îi place.

Cele mai bune lucruri sunt cele făcute fără zgomot.

Pe cel care nu te doreşte să nu îl doreşti nici tu.

Sursa: Citatepedia

Einstein despre Dumnezeu

Despre Einstein se spune că acesta nu credea în Dumnezeu, datorită afirmaţiilor lui despre religie. Se pare, însă, că studentul Einstein a făcut asta:

"Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare:
“Dumnezeu a creat tot ceea ce există?”

Un student a răspuns ferm:
“Da!”

“Dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că el l-a creat şi pe diavol. Şi, de vreme ce acesta există, înseamnă că Dumnezeu este cel rău?”

De această dată studentul nu a mai spus nimic, astfel că profesorul a susţinut că a demonstrat faptul că a crede în Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsită de logică. Un alt student a ridicat, însă, mâna şi a cerut permisiunea să pună o altă întrebare:
“Domnule profesor, starea de frig există?"

“Bineînţeles!”, i-a răspuns profesorul.
“Ce fel de întrebare este aceasta? Cu siguranţă că există, nu ţi-a fost frig, n-ai tremurat niciodată?”

“De fapt starea de frig nu există. În concordanţă cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm a fi frig reprezintă, de fapt, absenţa căldurii. Noi doar am creat un termen care să descrie ce simţim când nu primim căldură în organism.”

“Şi... întunericul există”?
“Bineînţeles!”

“Vă înşelaţi din nou, domnule profesor! Nici întunericul nu există. Ceea ce există, de fapt, este doar absenţa luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întamplă când nu avem lumină.”


Într-un final, studentul îl întreabă pe profesor:
“Domnule profesor... răul există?”

“Bineînteles că există, după cum am menţionat la începutul discuţiei vedem violuri, crime, violenţă peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea răului.”

“Domnule profesor, răul nu există! La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenţei lui Dumnezeu din inima omului!”"

Nu ştiu cât este legendă şi cât este adevăr. Ştiu doar că îmi place.

Odă (în metru antic)

Navigând liniştit pe net am dat peste această poezie. Poezie pe care o iubeam în liceu. Poezie pe care o iubesc şi acum.


"Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei 'nălţam visători la steaua
Singurătăţii

Când deodată tu răsărişi
În cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce...
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai reînviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!"


Mihai Eminescu

"Cavalerule", ruşine!

Înainte de alegeri era tot mai pregnant "fenomenul Crin". Apăruse cavalerul mult aşteptat care vorbeşte frumos şi se comportă exemplar. Pe modelul "priviţi-l, e înalt, e blond, are ochii albaştri... deci e nevinovat"*, Crin devenise "salvatore della patria".

Discursul anti-Băsescu, bine punctat şi coerent exprimat, ironiile pliate perfect pe realitate şi nonşalanţa arătată în dezbateri i-au oferit cavalerului Crin iluzia că poate-poate... Ştia că singura lui şansă de a reuşi era să fie în opoziţie totală faţă de Băsescu. Şi a fost. Dar n-a reuşit. "A FOST"

Omul poate fi "citit" cel mai bine atunci când pierde. Aseară l-am citit pe Crin. Apoi am auzit... "mergem la negocieri". Ce negocieri, Crinule?! Cu cine? M-a cuprins o ciudată senzaţie de vomă când i-am văzut faţa celui mai mediatizat candidat care, dintr-o dată, a împrumutat "discursul Băsescu." Atunci, cred eu, am văzut cu toţii adevărata faţă a Cavalerului. O faţă ruşinoasă, dezgustătoare şi perfidă.

"Liberalii" sunt, din nou, în stare să treacă puntea. La fel ca "pesediştii" sau "pedeliştii". Contează voturile noastre? Nu, pentru că se duc toate în acelaşi loc. Pe hârtia igenică aruncată în WCul înfundat.

Politica e o curvă. Şi nici măcar nu e de lux. E d'aia de pe centură, ridată şi lacomă.

De aceea am ales sa votez aşa:


Nu se vede foarte bine dar în chenarul acela scrie: "Becali, pleacă din Ghencea!"


*un avocat si-a apărat clientul, în faţa presei, în felul următor: "priviţi-l, e inalt, e blond, are ochii albaştri... deci e nevinovat". Clientul a fost condamnat pentru tulburarea ordinii publice şi ultraj, după ce a lovit un cameraman cu LANŢUL.

Interviu cu mine

Care este numele tău? Iţi place? Dar prenumele?
- Numele meu începe cu "F" şi nu, nu-mi place şi nu vreau să-l recunosc. Răzvan îmi este prenumele şi îmi place la nebunie.

Dă-mi deviza ta în 3 cuvinte...
- Credinţă, onoare, pasiune. Ordinea nu contează.

Dacă nu ar exista bariere ce ai face?
- Dacă nu ar exista bariere, atunci nu am exista nici noi. Le-aş inventa chiar cu riscul de a rămâne în istorie ca un personaj negativ.

Apropo de istorie, cu ce personaj istoric te-ai asemăna?
- Nu am studiat niciun personaj istoric atât de mult încât să mă regăsesc în vreunul dintre ei. Simt că istoria pe care o ştim noi nu e chiar cea reală...

Unii văd lumea doar în alb şi negru, alţii în nuanţe de gri iar majoritatea în culori. Tu, cum o vezi?
- Eu o văd hâdă. Lumea pe care o văd eu este precum un bulgăre de plastilină în care se amestecă toate nuanţele. Alb, negru... gri şi chiar şi cele mai vii culori. Imaginea nu e deloc plăcută, este un "ghem mofturos"... aici cald si bine, acolo frig şi urât. Este ciudat, pentru că deşi sunt atât de multe culori, imaginea per ansamblu a "ghemului" este una întunecată. Dar cu mici pete de culoare. Aşa văd eu lumea...

Care este regretul tău cel mai mare?
- Regretul meu cel mai mare... regret că timpul trece pe lângă mine iar eu sunt doar un banal spectator. Dar cel mai mare regret... nu a ţinut de mine, din păcate. Asta regret.

Oamenii au visuri... care sunt visurile tale?
- Unul dintre visurile mele cele mai mari este acela de a schimba ceva în lume. Restul visurilor mele nu vreau să le spun, mi-e teamă că, o dată deconspirate, ele se vor împrăştia spre alte zări. Nu vreau să le trădez. Le vreau în zările mele.

Ce vezi dimineaţa când te uiţi în oglindă?
- hmm, văd un chip cu ochi mici şi foarte derutat... în fiecare dimineaţă.

Ce înseamnă cuvintele pentru tine?
- Cuvintele, pentru mine, înseamnă cel mai banal şi mai ieftin mod de a înşela, de a manipula... de a corupe. Cuvintele folosite aşa cum trebuie.

Priveşti apusul iar apoi răsăritul. La ce te gândeşti prima dată, ce simţi?
- Sunt momente atât de frumoase încât nu mă mai pot gândi la nimic. Parcă primesc, de undeva, o putere... şi o speranţă că, poate, data viitoare nu le voi mai vedea singur.

Eşti la o răscruce de drumuri. Pe ce drum alegi să mergi... pe cel din stânga sau pe cel din dreapta?
- Categoric pe cel din dreapta. Întotdeauna voi alege dreapta. De ce? Nu ştiu să răspund exact... aşa simt eu.

Crezi în simţurile tale?
- Da, cred că am un simţ ceva mai dezvoltat... un simţ pe care încerc să mi-l cultiv cât pot de mult. Uneori pur şi simplu pot simţi diverse lucruri. Nu ştiu cum şi de ce...

Obişnuieşti să te uiţi la/după chipuri pe stradă?
- Nu obişnuiesc să fac asta dar mi se întâmplă uneori. De cele mai multe ori merg destul de neatent pe stradă, nu ma uit la/după chipuri. Mă uit prin ele, fără să vreau. Dar alteori sunt chipuri care mă "vrăjesc"... cred că acele chipuri privesc, de fapt, prin mine aşa cum fac şi eu la rândul meu.

Abreviază o frază. Apoi "deconspir-o"...
- C.2N.M.E.V.Î.J.T.F.T.2C.S.2P.
(Când nimic nu mai este viu în jurul tău fii tu cel care sădeşte primul pom)

Crezi în iubire?
- hmm... nu ştiu ce să zic. M-am înşelat de câteva ori. Au fost nopţi nedormite, au fost gânduri "năvalnice", au fost sentimente puternice... şi am crezut că iubesc. Dar nu a fost aşa, pentru că am trecut repede peste. Arabii au o vorbă: "Iubirea poate fi mare cât un munte sau subţire cât o aţă"... cred că eu am cunoscut acea "aţă", nu ştiu dacă vreau să mai cunosc şi "muntele"...

Dar în ce crezi?
- În afară de Dumnezeu cred în pasiune. Cred cu tărie că pasiunea poate muta munţii din loc. De fapt o altă deviză care îmi place foarte mult spune în felul următor: "Când speranţa moare... rămâne pasiunea".

Ce te impresionează cel mai mult?
- Lacrimile.

De ce?
- ... mama spune că m-a crescut cu şi din lacrimi iar atunci când văd lacrimi... le văd pe ale mamei.

Alege un loc din lume unde ai sta 10 secunde. De ce?
- Vârful marii piramide din Egipt. Nu ştiu de ce.

Dă-mi primul citat care îţi vine acum în minte...
- "Un război îl începi când vrei tu dar nu îl termini tot aşa" N. Machiavelli.

Înainte de toate... ce eşti?
- Sunt spirit. Ciudat spirit de om.

Spiritule, îţi urmezi inima?
- Nu întotdeauna.

Ultima întrebare... dacă Dumnezeu ţi-ar putea răspunde la o singură întrebare... care ar fi aceea?
"- Doamne, de ce?"

"De ce" ce?
- Ai spus ultima întrebare... :) "De ce?" Ştie El ce "de ce"...

Starea de azi

Enrique nu este tocmai unul dintre preferaţii mei dar melodia asta are ceva aparte... nu ştiu ce.